A B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S T U V

INDREPTARE EROARE MATERIALA

Nr: 1306 (30.09.2009)
Instanta: Sectia a VI a Comerciala
Continut
DOSAR NR. 2660/4/2009ROMANIATRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A VI A COMERCIALADECIZIA COMERCIALA NR. 1303 /R/Sedinta publica de la data de 30.09.2009Tribunalul constituit din :PRESEDINTE: ANA-MARIA MATEESCUJUDECATOR : CRISTIAN HARAGAJUDECATOR: VIRGINIA DUMINECAGREFIER : MARIANA ISTODORESCUPe rol solutionarea recursului declarat de recurenta N.M împotriva sentintei civile nr.3770/26.05.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr.2660/4/2009 în contradictoriu cu intimata SC S. T. R. SRL, având ca obiect pretentii.La apelul nominal facut în sedinta publica, la ordinea listei, a raspuns, recurenta, reprezentata de avocat O. L. în baza împuternicirii avocatiale aflata la fila 6, lipsa fiind intimata.Procedura de citare este legal îndeplinita S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care : Recurenta, prin avocat, depune timbrul judiciar de 3 lei, un set de înscrisuri în 2 exemplare si învedereaza instantei ca nu mai are alte cereri sau probe.Tribunalul constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe cererea de recurs.Recurenta, prin avocat, pune concluzii în principal de admiterea a recursului, casarea hotarârii atacate cu trimitere spre rejudecare primei instante, în subsidiar modificarea în tot a hotarârii atacate în sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.T R I B U N A L U LPrin sentinta civila nr.3770/26.05.2009 a Judecatoriei Sectorului 4 a fost respinsa ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta N.M in contradictoriu cu pârâta SC S. T. R SRL.S-a retinut de instanta ca desi reclamanta, despre care nu se întelege din cererea de chemare în judecata daca este o societate comerciala sau o persoana fizica autorizata, a sustinut ca a livrat o anumita marfa pârâtei în urma comenzii acesteia, nu a dovedit nici ca pârâta a formulat o astfel de comanda, nici ca reclamanta a livrat marfa pârâtei. Factura depusa la dosar de reclamanta nu poarta nici o mentiune din care sa rezulte ca marfa a fost primita de pârâta. Nu exista nici un înscris, sub forma unui aviz de însotire a marfii sub forma unei expeditii prin posta, care sa dovedeasca împrejurarea ca pârâta a primit marfa. Înscrisul prin care se tinde la a se dovedi ca pârâta a formulat comanda nu contine nici un element care sa dovedeasca faptul ca a fost întocmit de pârâta. Este adevarat ca plata partiala a facturii pe care reclamanta a sustinut ca a primit-o, ar fi facut dovada acceptarii facturii de catre pârâta, dar reclamanta nu a dovedit ca pârâta a facut o plata partiala. Instanta a apreciat ca nici corespondenta pe care reclamanta sustine ca a purtat-o prin email cu pârâta nu este apta de a face dovada recunoasterii pretentiilor reclamantei de catre pârâta, întrucât nu exista nici un element de certificare a acestei pretinse corespondente. În consecinta, instanta a respins cererea ca neîntemeiata.Împotriva hotarârii a declarat recurs reclamanta N.M la data de 15.07.2009, solicitând casarea / modificarea în totalitate a hotarârii atacate si admiterea cererii. În sustinerea cererii, recurenta a aratat ca din simpla lecturare a actiunii si a actelor anexate acesteia rezulta ca litigiul are caracter comercial, între doua societati comerciale, motiv pentru care solutionarea cauzei de un complet civil este nelegala, impunându-se rejudecarea cauzei de un complet specializat comercial în prima instanta.Prin nepronuntarea asupra probei cu interogatoriu instanta a încalcat dreptul la aparare, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se permite sa fie administrate probe în sustinerea actiunii, inclusiv interogatoriul pârâtei.În ceea ce priveste fondul cauzei, prima instanta nu face decât sa-si invoce propria culpa în considerente, prin sustinerea ca nu rezulta daca reclamanta este o societate comerciala sau o persoana fizica – aspect ce putea fi clarificat prin exercitarea rolului activ în limitele legale si a cere partii – reclamantei sa precizeze acest aspect pentru a se putea stabili natura juridica a actiunii – civila sau comerciala. Daca instanta de fond manifesta un minim de diligente nu s-ar fi ajuns în situatia de a se pronunta o hotarâre recurata pentru acest motiv.Se mai sustine ca, nu s-a dovedit daca marfa a fost livrata, ca ar exista o comanda din partea pârâtei (cu toate ca la dosar exista comanda emisa de însasi societatea pârâta – poarta antetul acesteia – transmisa prin internet recurentei, de unde rezulta clar obiectul comenzii si pretul acesteia la care recurenta a raspuns prin livrarea marfii amintite si facturarea acesteia), plata partiala a facturii depusa la dosar dovedeste recunoasterea raportului comercial, acceptarea facturii, preluarea marfii, existenta unei diferente de pret de achitat, inclusiv email-ul transmis de administratorul societatii pârâte confirma cele amintite. În aceeasi ordine de idei, în exercitarea rolului activ instanta putea lamuri si aceste aspecte.De altfel, astfel cum rezulta din actiune si din înscrisurile existente la dosar si cele anexate prezentei, recurenta a avut raporturi comerciale cu societatea pârâta, motiv pentru care raportul juridic creat este unul comercial. Din aceste probe rezulta ca a existat si raportul comercial din luna ianuarie 2008, când pârâta a achizitionat modele de trenulete în valoare de 1.806 euro. Factura a fost remisa pârâtei si trenuletele predate.Pârâta a achitat partial aceasta factura, respectiv suma de 1.000 euro, ramânând un rest de plata de 806 euro.În drept, au fost invocate dispozitiile art.299, art.304 pct.1, pct.9, art.312 alin.3 teza I, art.274 Cod pr.civ.Recurenta a depus înscrisuri noi, respectiv: extras de cont, corespondenta purtata între reprezentantii partilor. Intimata nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat în fata instantei. Verificând hotarârea atacata prin prisma motivelor invocate, tribunalul retine: recurenta reclamanta a dedus judecatii un litigiu izvorât din executarea unui contract de vânzare cumparare având ca obiect modele de trenulete, în valoare de 1806 euro.În dovedirea raportului juridic invocat, recurenta reclamanta se prevaleaza de comanda nr. 485 /11.01.2008 emisa de intimata pârâta, factura fiscala nr. 2693/12.01.2008 emisa de recurenta si plata partiala a facturii de catre intimata. Este neîntemeiat motivul de recurs fundamentat pe gresita solutionare a cauzei de un complet civil. Competenta materiala apartine judecatoriei, conform art. 2 pct.1 lit. a) cod de procedura civila, astfel încât nu este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 3 cod de procedura civila. Specializarea completelor de judecata din cadrul unei instante reprezinta un act administrativ de organizare judiciara si care nu influenteaza competenta materiala a instantei. De asemenea, este considerata ca nefondata critica recurentei reclamante privind modul de administrare a probelor. Într-adevar, la data de 26 martie 2009, recurenta reclamanta a solicitat instantei, încuviintarea probei cu interogatoriu, însa nu a aratat împrejurarile ce se solicita a fi dovedite si nici nu a înaintat instantei interogatoriul pentru a se verifica pertinenta probei.Conform art. 167 cod de procedura civila, dovezile se pot încuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa aduca dezlegarea pricinii. Asadar, judecatorul este singurul în masura sa aprecieze utilitatea dovezii solicitate si poate sa nu încuviinteze probele a caror administrare nu va lamuri cauza. Pe fondul cauzei, se retin urmatoarele: Prima instanta a considerat ca raportul juridic invocat nu a fost probat deoarece nu s-a facut dovada acceptarii la plata a facturii fiscale. Instanta a constatat totodata ca nu s-a facut dovada unei plati partiale, dovada care ar fi avut semnificatia unei acceptari tacite a facturii fiscale. În litigiile comerciale, art. 46 cod comercial instituie libertatea probelor, ca o consecinta directa a celeritatii cu care iau nastere si sunt executate raporturile comerciale. Factura comerciala este un înscris sub semnatura privata prin care se constata executarea unei operatiuni comerciale. Pentru a putea produce efecte juridice împotriva destinatarului, în dreptul român, factura trebuie sa fie acceptata de acesta. Acceptarea unei facturi poate fi expresa sau tacita. O acceptare tacita presupune o manifestare de vointa neîndoielnica, apta sa ateste acceptarea facturii. În cauza, plata partiala a facturii - asa cum rezulta din extrasul de cont din 16.04.2008 depus în faza procesuala a recursului – reda vointa intimatei pârâte în sensul acceptarii la plata a facturii fiscale. Facturile reprezinta înscrisuri sub semnatura privata si produc efecte juridice pâna la proba contrara, proba ce nu a fost facuta în prezenta cauza. Intimata pârâta nu s-a prevalat de procedura falsului, astfel încât înscrisurile de care recurenta reclamanta a înteles sa se prevaleze ramân câstigate cauzei si fundamenteaza solutia pronuntata în cauza. Totodata, încheierea contractului rezulta si din corespondenta purtata între parti, necontestata de intimata pârâta. Astfel, la 23.09.2008 reprezentantul intimatei pârâte si-a luat angajamentul achitarii datoriilor (filele 16-18 din dosarul de recurs). Într-adevar, în corespondenta nu se face referire exacta la datoria pretinsa prin actiune, referirea partii fiind una generala, dar existenta unei plati partiale a facturii fiscale 2693/12.01.2008 emisa de recurenta îndreptateste instanta sa considere corespondenta mentionata ca fiind o proba pertinenta cauzei. Raportul juridic dedus judecatii este unul contractual, astfel încât se aplica regulile si prezumtiile legale din materia raspunderii contractuale.Conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante, astfel încât titularul dreptului dobândit prin contract este îndreptatit sa pretinda celeilalte parti îndeplinirea obligatiei corelative.În speta, obligatia principala a cumparatorului este aceea de a achita pretul conform contractului. Plata, conform art.1100 Cod civil, trebuie sa constea în executarea întocmai a obligatiei asumate. Întrucât în materie contractuala vina debitorului este prezumata, se constata îndeplinite conditiile angajarii raspunderii intimatei pârâte. Astfel, pârâta nu si-a îndeplinit obligatia de plata a pretului, în mod culpabil, iar în materie comerciala conform art.43 Cod comercial, debitorul este de drept în întârziere. Fata de considerentele expuse si înscrisurile depuse în recurs, tribunalul apreciaza ca recurenta reclamanta face dovada existentei raportului juridic invocat, astfel încât se impune admiterea recursului. Drept consecinta, prevalându-se de dispozitiile art. 304 ind. 1, art. 312 Cod de procedura civila, art. 969 si urm. cod civil, tribunalul va admite cererea, va modifica sentinta atacata si va obliga pe pârâta la plata 806 euro, reprezentând rest pret si la plata dobânzii legale aferente de la 12.01.2008 la data platii. Curgerea de drept a dobânzilor de la data scadentei, conform art. 43 C. com., nu este conditionata de stabilirea pretului în lei, fiind suficient ca obiectul obligatiei sa fie o suma de bani, indiferent în ce moneda este stabilita. Dobânda legala reprezentând echivalentul prejudiciului încercat de creditor prin întârzierea executarii obligatiilor asumate de debitor, este datorata indiferent de tipul monedei stabilite în contract pentru plata. Intimata pârâta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata efectuate pe întreg ciclul procesual, conform art. 274 Cod de procedura civila. În fond au fost avansate sumele de 280 euro reprezentând onorariu avocat si 566,65 lei cu titlu de taxa judiciara de timbru - 283 lei si timbru judiciar – 5 lei, precum si 215 lei reprezentând taxe de traducere si 63,65 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru realizarea procedurii concilierii prealabile. Cu ocazia judecarii recursului, au fost avansate sumele de 746,08 lei (din care 145 lei sunt taxele judiciare, 432 lei, cheltuieli de deplasare, conform chitantei nr. 5885/2009 si 169,08 lei reprezinta contravaloarea serviciilor de traducere, chitantei nr. 99/2009 ) si 150 euro (onorariu avocat). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :Admite recursul declarat de recurenta N.M, cu sediul în Oradea, împotriva sentintei civile nr.3770/26.05.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr.2660/4/2009, în contradictoriu cu intimata SC S. T. R. SRL, cu sediul în Bucuresti.Modifica în tot hotarârea atacata, în sensul ca admite cererea, obliga pe pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 806 euro, reprezentând rest pret si la plata dobânzii legale aferente de la 12.01.2008 la data platii. Obliga pe pârâta la plata sumelor de 280 euro si 566,65 lei, cheltuieli de judecata în fond.Obliga pe intimata la plata catre recurenta a sumelor de 746,08 lei si 150 euro, reprezentând cheltuieli de judecata în recurs.Irevocabila. Pronuntata în sedinta publica, azi 30.09.2009. PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR, GREFIER, Judecator – Ana Maria Mateescu Cristian Haraga Virginia Dumineca Mariana IstodorescuRed.jud.A.M.M.Dactilo.E.A./4 ex.Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti – dosar nr.2660/4/2009Judecator fond – Lucian D. Popescu