A B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S T U V

Contencios administrativ si fiscal - obligatia de a face

Nr: 555 (20.10.2010)
Instanta: Tribunalul Bacău
Continut
R O M Â N I A TRIBUNALUL BACAU SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV SENTINTA CIVILA Nr. 555 Sedinta publica de la 20 Octombrie 2010 Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ si fiscal formulata de reclamantul S.I. împotriva pârâtei INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI BACAU - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR BACAU, având ca obiect obligatia de a face La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta pentru reclamant, av. A.M., lipsind pârâta. Procedura legal îndeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care: Instnta constata ca la dosar s-a depus din partea reclamantului taxa de timbru în suma de 4 lei si timbru judiciar de 0,3 lei si copii conforme cu originalul de pe certificatul de înmatriculare (cartea de identitate a masinii), contractul de vânzare-cumparare din Germania si contractul de vânzare-cumparare pentru un vehicul folosit, traduse si legalizate. Se mai constata ca s-a comunicat prin fax, întâmpinare de catre pârâta, într-un singur exemplar si prin care s-a invocat exceptia lipsei procedurii prealabile. Reprezentantul reclamantului depune la dosar note de sedinta si nu mai are cereri de formulat si acte de depus. Mai arata ca a luat cunostinta de întâmpinare si nu solicita termen. Instanta pune în discutie suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod pr.civila, în raport de întrebarea preliminara adresata Curtii Europene de Justitie si care face obiectul cauzei înregistrata sub nr. 402 /E, pâna la solutionarea cauzei. Av. A.M. se opune suspendarii cauzei, se afla numeroase actiuni pe rolul instantelor din tara si care nu tin cont de aceasta cauza. Instanta, nemaifiind cereri de formulat si acte de depus, constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe exceptia inadmisibilitatii actiunii în fond. Av. A.M. având cuvântul pentru reclamant, asupra exceptiei lipsei procedurii prealabile, solicita respingerea exceptiei motivat de faptul ca, în cauza dedusa judecatii, reclamantul nu a contestat un act administrativ individual, reglementat la art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, ci obligarea pârâtei sa procedeze la înmatricularea autoturismului în absenta platii taxei de prima înmatriculare – obligatia de a face- reglementata de Codul civil. Pe de alta parte,obiectul actiunii este obligatia de a face care este reglementata de art. 18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, situatie în care legea nu impune obligatia parcurgerii procedurii prealabile.Ca atare, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiata. Pe fond, solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, a se dispune obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului fara achitarea taxei de poluare reglementata prin dispozitiile O.U.G. 50/2008, asa cum a fost modificata prin OUG 218/2008 si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu aceasta actiune. Problema dedusa judecatii fiind constatarea faptului ca taxa de poluare a carei plata este prevazuta ca obligatorie de textele de lege invocate prin cererea de chemare in judecata, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 90 (actual 110), paragraful 1. urmând ca analiza dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificata prin OUG nr.218/2008, sa aiba în vedere si dispozitiile art. 11 si 148 din Constitutia României, Legii nr. 157/2005 si jurisprudentei Curtii de Justitie. Prin dispozitiile art. 148 alin.2 din Constitutia României se statueaza ca prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiasi articol mentioneaza ca între alte institutii autoritatea judecatoreasca garanteaza ducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din aliniatul 2 mentionat. Tot in ceea ce priveste principiul aplicarii directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, potrivit art. 220 din Tratatul CE., Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene asigura interpretarea tratatelor, iar interpretarea acestei instante este obligatorie pentru statele membre. Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare. TRIBUNALUL deliberând Asupra cauzei de fata constata urmatoarele: Prin cererea înregistrata sub nr. 7406/110/2010 reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâta INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI BACAU - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR BACAU, a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului fara plata taxei de poluare. S-a achitat taxa de timbru de 4 lei, s-au anulat timbre judiciare de 0,3 lei. In motivarea cererii s-a aratat ca a achizitionat in data de 02.06.2010 un autoturism second-hand din Germania, marca VOLKSWAGEN, tip PASSAT, capacitate cilindrica 1896 cmc, cu data primei înmatriculari 04/1999, si neînmatriculat in România obtinând la data de 04.08.2010 un certificat de autenticitate din partea Registrului Auto Roman, ulterior adresându-se Institutiei Prefectului judetului Bacau - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând înmatricularea autoturismului fara achitarea taxei de poluare, solicitare respinsa invocându-se faptul ca nu poate proceda la înmatricularea autoturismului în lipsa dovezii achitarii taxei de poluare stabilita de OUG 50/2008, ori refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul în lipsa platii taxei de poluare este în contradictie cu ispozitiile Tratatului U.E., respectiv art. 90, parag. 1, din punctul de vedere al utovehiculelor înmatriculate în România dupa ce anterior mai fusesera înmatriculate i în alte tari membre ale U.E., astfel ca dispozitiile O.U.G. nr. 50/2008 încalca revederile Tratatului U.E. Potrivit dispozitiilor din cuprinsul art. 139 alin. 1 din onstitutie, se instituie obligativitatea României de a aplica cu prioritate dreptul omunitar, în speta art. 90 parag. 1 din Tratatul CE. Mai mult, potrivit dispozitiile Tratatului de Aderare al României la Uniunea uropeana, reglementari C.E.D.O. precum interpretarile Curtii Europene de Justitie, xa de prima înmatriculare are un vadit caracter ilicit, iar instantele judecatoresti au }ligatia de a respecta dispozitiile dreptului comunitar. Astfel, prevederile O.U.G. nr. V2008 sunt discriminatorii fata de autovehiculele deja existente în parcul auto national. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât si în practica judiciara interna si cea a C.J.C.E. ca art. 90 din Tratat produce efecte directe si ca atare creeaza drepturi individuale pe care jurisdictiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecatorul national, ca prim judecator comunitar, are competenta atunci când da direct dispozitiilor art. 90 din Tratat sa aplice procedurile nationale de asa aniera ca drepturile prevazute de Tratat sa fie deplin si efectiv protejate. „Ab intio,, trebuie insa enuntata starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecatii si plecand de la aspectele concrete ale spetei trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. Rugam instanta sa constate ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului cat si fuzul autoritatii administrative de a înmatricula acest autoturism in absenta dovezii achitare a taxei de poluare a avut loc dupa data modificarii O.U.G. 50/2008 prin U.G. 218/2008. Astfel, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile comunitare :idente trebuie analizata prin raportare la modificarile aduse prin OUG 218/2008. Analiza trebuie efectuata in primul rand prin relevarea scopului urmarit de catre ivernul României prin adoptarea ordonantei de urgenta. Astfel, in preambulul lonantei de urgenta analizate se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare si economice în luna octombrie, care releva o scadere importanta a pietelor auto si a productiei industriei furnizoare, precum si masurile de sustinere a sectorului de omobile. afectat de criza financiara internationala; faptul ca Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure pastrarea locurilor de munca în economia româneasca, iar la un loc de munca în industria constructoare sunt 4 locuri de munca în industria furnizoare.,,Este evident faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nici o legatura cu scopul declarat al adoptarii O.U.G. 50/2008, care potrivit enuntului din preambulul stui act normativ urmarea initial asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor grame si proiecte pentru îmbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea în orile limita prevazute de legislatia comunitara în acest domeniu, tinând cont de esitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept lunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, având în vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate în regim de urgenta pentru evitarea oricaror consecinte juridice negative ale situatiei actuale.Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor nu lasa loc vreunei interpretari. Astfel, de la necesitatea sustinerii unor programe de protectie a mediului prin îmbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locurilor de munca angrenate in productia de autovehicule.Trebuie enuntat in acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in Romania, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin actul normativ enuntat, O.U.G. 48/2008. o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare.Astfel „autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc. precum si toate autovehiculele NI cu norma de luare Euro 4, care se înmatriculeaza pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule ilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008,,.Intr-un mod deloc intamplator, categoria de autoturisme exceptata de la plata ei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse in Romania, o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in momentul produselor importate.Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare incalca prevederile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatilor Europene.Astfel, in jurisprudenta referitoare la art. 90 din Tratatul CE. Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentând astfel alegerea consumatorilor.In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate în vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie înlaturata de la aplicare.In urma modificarilor aduse prin O.U.G. 218/2008, norma interna indeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atat o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se inmatriculeaza in Romania si autoturismele second hand deja înmatriculate in Romania si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in Romania si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului.Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja înmatriculate in Romania, fie spre cele produse in Romania.Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de “infringement,, de catre Comisia Europeana, la data de 25.06.2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declansarea acestei proceduri, Comisia considera ca prevederile legislatiei romanesti conform carora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule, insa creste pentru anumite masini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor masini de ocazie, protejând industria nationala a autovehiculelor noi. Comisia se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare, conform modificarilor introduse prin OUG 218/2008.Comisia a mentionat doua aspecte care ridica semne de indoiala asupra compatibilitatii taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. Astfel, Comisia a motivat declansarea procedurii de infringement pe urmatoarele argumente: criteriul primei înmatriculari nu este o cerinta pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a masinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea masinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, în urma aplicarii cerintei de prima înmatriculare, toate masinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislatia romaneasca care intra direct pe piata masinilor de ocazie aceasta din tara, circula fara sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, masinile de o calitate asemanatoare care urmeaza sa fie inregistrate in Romania in aceasi perioada nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele nationale, vor supuse unei taxe substantiale.Prioritatea dreptului comunitar fata de cel national rezulta din prevederile art.11, 148(2) si art. 148 (4) din Constitutie si Legea 157/2005 - ratificarea tratatului de aderare a României si Bulgariei la U.E. - prin care Romania si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originare ale Comunitatii, dinainte de aderare.Raportat la principiul aplicarii directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, consideram ca acesta prezinta relevanta in primul rand in ceea ce priveste existenta, integrarea si functionabilitatea directa a dreptului comunitar pe "teritoriul Romaniei si in beneficiul cetatenilor romani, iar in al doilea rand in sensul ca Judecatorul national insarcinat sa aplice in cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lasand, la nevoie, pe propria raspundere, neaplicata, orice dispozitie contrara din legislatia nationala, chiar ulterioara, fara a solicita sau astepta realizarea prealabila a acestuia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu institutional" (Cauza Simmenthal, C-106/77).Mai mult, insasi Constitutia României, la alineatul 4 al articolului 148 prevede ca autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii. Tot in ceea ce priveste principiul aplicarii directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, potrivit art. 220 din Tratatul CE., Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene asigura interpretarea tratatelor, iar interpretarea acestei instante este obligatorie pentru statele membre.Fata de cele învederate, solicita admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la înmatricularea autoturismului fara achitarea taxei de poluare reglementata prin dispozitiile O.U.G. 50/2008, asa cum a fost modificata prin OUG 218/2008 si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu aceasta actiune.In drept, au fost invocate dispozitiile art.11, art. 148 alin.2 si 4 din Costitutie, Legea nr. 157/2005, art. 110 paragraful I din Tratatul C.E.In sustinerea actiunii au fost depuse înscrisuri. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei procedurii prealabile, prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitându-se pe fondul cauzei respingerea actiunii ca neîntemeiata, invocându-se dispozitiile art. 4 lit.a) din OUG nr. 50/2008, taxa de înmatriculare se aplicându-se la toate autovehiculele aflate la prima înmatriculare, indiferent daca sunt uzate si indiferent de provenienta acestora (din cadrul Uniunii Europene, din afara spatiului comunitar sau din productia interna). De asemenea, autoturismul reclamantului nu face parte din exceptiile prevazute de art.3 alin.2 din O.U.G. nr.50/2008, text de lege care scuteste înmatriculare anumite autovehicule cum ar fi cele care apartin persoanelor cu handicap fizic grav, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, unitatilor de politie, de jandarmerie, de pompieri etc. iar în preambulul ordonantei se arata ca aceasta a fost emisa în scopul asigurarii respectarii normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatii Europene. Instanta analizând probatoriile administrate în cauza, retine urmatoarele: In ce priveste exceptia lipsei procedurii prealabile, instanta urmeaza a o respinge având în vedere ca dispozitiile art. 7(1) din Legea nr. 554/2004 reglementeaza procedura prealabila doar în situatia în care, o persoana se considera vatamata într-un drept al sau sau interes legitim printr-un act administrativ individual, situatie în care trebuie sa solicite autoritatii publice existente, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Ori în speta, nu este vorba de nici un act administrativ individual emis de catre pârâta, astfel ca se aplica dispozitiile art. 7(5) din lege, care reglementeaza situatiile în care nu este obligatorie plângerea prealabila, printre care si cele prevazute la art. 2 alin.(2), potrivit caruia sunt asimilate actelor administrative si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului în termenul legal. Pe de alta parte, obiectul cererii de chemare în judecata se încadreaza în dispozitiile art. 8 teza finala din Legea nr. 554/2004 caruia îi sunt aplicabile dispozitiile art. 7(5) coroborat cu art. 2 alin.(2) din lege privind neobligativitatea parcurgerii plângerii prealabile. Pe fondul cauzei, instanta retine urmatoarele: Reclamantul a achizitionat la data de 02.06.2010 de la numitul S.I. N., un autoturism second hand din Germania marca VOLKSWAGEN, tipul PASSAT, capacitate cilindrica 1896 cmc, fiind înmatriculat pentru prima data la 04/1999, dar neînmatriculat în România deoarece I s-a solicita dovada achitarii taxei de poluare conform OUG 50/2008. Instanta retine faptul ca dispozitiile art. 148 alin.2 din Constitutia României, statueaza ca prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne. Alin.4 al aceluiasi articol mentioneaza ca între alte institutii, autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din alin.2 mentionat. Din analiza dispozitiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene, rezulta ca „nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare". In dreptul intern, initial s-a introdus taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ce a fost introdusa în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, initial pentru toate autovehiculele, iar dupa modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsa la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevazându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc) cât si situatii de scutire de la plata taxei, în cazul autovehiculelor istorice etc. Potrivit art. 2141-2143 din Codul Fiscal si pct. 311-322 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule se plateste cu ocazia primei înmatriculari în România, de catre persoana fizica sau juridica care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi, cât si pentru cele rulate, aduse din import din state comunitare, ori din alte state. Dispozitiile art. 214 1-2143 au fost abrogate la data de 01.07.2008 când a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care prevede la art. 4 lit.a) ca aceasta taxa se plateste cu ocazia primei înmatriculari a unui autovehicul în România. Fata de faptul ca protejarea mediului lipsea din prevederile legale anterioare, de la 01.07.2008 prin intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008 se încearca a se îmbraca astfel taxa cu efect echivalent taxelor la importul autovehiculelor de ocazie din statele membre CE, caracterul discriminatoriu pastrându-se, fata de neperceperea acestei taxe pentru autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România. Fata de criza financiara si economica, Guvernul României emite OUG nr. / 208/04.12.2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, prin care se modifica si se înlocuiesc anexele 1, 2 si 3 din OUG nr.50/2008, ordonanta abrogata prin OUG nr.218/10.12.2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008.Atât OUG nr. 208/04.12.2008 cât si OUG nr. 218/10.12.2008 au avut în vedere rezultatele bugetare derulate pe parcursul primelor 10 luni ale anului 2008, adâncirea crizei financiare si economice, în luna octombrie 2008, care releva o scadere importanta a pietei auto si a productiei industriei furnizoare, precum si masurile de sustinere a sectorului de automobile afectat de criza financiara internationala, faptul ca Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure pastrarea locurilor de munca, în economia româneasca, iar la un loc de munca în industria constructoare sunt patru locuri de munca în industria furnizoare.Astfel, taxa analizata, indiferent de denumirea pe care a purtat-o: taxa de prima înmatriculare, taxa de poluare etc), a fost instituita cu scopul si efectul imediat de a diminua introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru GE, astfel ca dispozitiile OUG nr. 50/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008 contravin normelor europene, în conditiile în care România, începând cu data de 01.01.2007 este stat membru GE, si-a însusit acquis-ul comunitar, printre care si obligatiile prevazute de art. 28, 30 si 90 din Tratatul CE.Având în vedere, prevederile Tratatului GE ale jurisprudentei GJ.GE (cauza 249/91, Comisia CE. c. Irlanda si cauza 222/82, Apple and Pear Developement Council c. K.J Lewis Ltd.S.a) jurisprudenta obligatorie pentru fiecare stat membru, recenta condamnare a Austriei (cauza c-524/2007 Comisia CE contra Austriei la 11.12.2008) pentru încalcarea prevederilor art. 28 si 30 din Tratatul CE) dispozitiile legale mentionate, precum si sustinerile partilor, respectiv sustinerea pârâtelor care au invocat legalitatea încasarii taxei ca urmare a aplicarii dreptului intern, respectiv OUG nr. 50/2008, cât si sustinerile reclamantei care a mentionat nelegalitatea taxei ca urmare a aplicarii directe a reglementarii comunitare, instanta constata ca în cauza sunt aplicabile în mod direct dispozitiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul national, staul nostru asumându-si obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originale ale Comunitatii dinainte de aderare (Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana).Ca urmare a efectului direct al art. 90(1) din Tratat, pentru ordinea juridica interna a României, instanta constata ca dispozitiile OUG nr. 50/2008 sunt reglementari contrare si ca deci nu pot fi aplicabile spetei de fata, judecatorul national fiind obligat sa aplice normele comunitare, în mod direct, daca acestea contravin normelor interne, fara a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constitutionale.Instanta apreciind ca au fost încalcate dispozitiile art. 90 din Tratat prin instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin dispozitiile OUG nr. 50/2008, va admite actiunea si va obliga pârâta sa înmatriculeze autoturismul reclamantului marca VOLKSWAGEN, tip PASSAT, capacitate cilindrica 1896 cmc, cu nr. identificare *, fara plata taxei de poluare.In baza art. 274 Cod proc. Civila instanta va obliga pârâta la plata sumei de 504,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTARASTE Respinge exceptia lipsei procedurii prealabile. Admite actiunea formulata de reclamantul S.I., cu domiciliul în jud. Bacau, împotriva pârâtei INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI BACAU - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR BACAU . Obliga pârâta sa înmatriculeze autoturismul reclamantului, marca WOLKSVAGEN tip PASSAT, capacitate cilindrica 1896 cmc cu nr. identificare WVWZZZ3BZXE383193, fara plata taxei de poluare. Obliga pârâta la plata sumei de 504,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata în sedinta nepublica . 1