A B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S T U V

ANULARE TITLU DE PROPRIETATE

Nr: 84 (12.02.2008)
Instanta: JUDECĂTORIA ÎNSURĂŢEI
Continut
AVÂND ÎN VEDERE CĂ DEFUNCTUL, TATĂL PĂRŢILOR ÎN CAUZĂ, DECEDAT ÎN 1996, NU A SOLICITAT RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PENTRU SUPRAFAŢA DE TEREN ÎN LITIGIU, REZULTĂ CĂ, LA DATA DECESULUI, ACEST TEREN NU SE AFLA ÎN PATRIMONIUL DEFUNCTULUI ŞI, ASTFEL, CEREREA RECLAMANTULUI PENTRU CONSTATAREA NULITĂŢII TITLULUI DE PROPRIETATE EMIS PE NUMELE SURORII SALE ŞI PRIVIND TERENUL ÎN LITIGIU, ESTE NEÎNTEMEIATĂ. Prin sentinţa civilă nr. 84/12.02.2008, pronunţată de Judecătoria Însurăţei, instanţa a respins ca nefondată cererea reclamantului AG formulată împotriva pârâţilor AM şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Brăila prin care acesta solicita anularea parţială a titlului de proprietate nr.…., pentru suprafaţa de 411,5 mp (din 823 mp situaţi în intravilanul localităţii Însurăţei), care i-ar aparţine în calitate de moştenitor acceptant al succesiunii defunctului AN. Deliberând asupra cauzei civile menţionate, instanţa a constatat următoarele:In motivarea acţiunii, reclamantul arata ca la data de 23 ian 1983 a decedat bunicul sau, AT, rămânând ca unic moştenitor acceptant, tatăl parţilor, AN cu o cota de 1/1. Ulterior si acesta a decedat la data de 4 ian 1996, succesiunea lui revenind in cote egale reclamantului si paratei.Reclamantul susţine ca parata, prin manopere dolosive a obţinut titlul de proprietate nr.…., chiar înainte de decesul tatălui lor, motiv pentru care s-a considerat îndreptăţit sa formuleze prezenta acţiune.Prin întâmpinarea depusa , parata a solicitat respingerea acţiunii ca nefondata. Pe cale de excepţie a invocat prescripţia dreptului la acţiune a reclamantului.Instanţa de fond, analizând cererea, a constatat ca este prescrisa, deoarece s-au scurs mai mult de trei ani de la momentul când s-a născut dreptul la acţiune, respectiv de la eliberarea titlului a cârei anulare se cere, si anume 16.03.1996.In termen legal, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 406/1 nov 2006, pronunţate de Judecătoria Însuratei , iar prin dc 187/7 iunie 2007, Tribunalul Brăila a casat sentinţa atacata si a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţa, spre rejudecare, deoarece, s-a omis citarea Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate, organ ce a emis titlul de proprietate a cărei anulare se cere. In rejudecare, cererea a format obiectul dosarului nr.479/246/2007. La termenul din data de 2 oct 2007, reclamantul prin apărător si-a modificat obiectul cererii, solicitând sa se constate nulitatea absoluta in totalitate a titlului, dat cu încălcarea dispoziţiilor legale.Prin întâmpinarea depusa, parata Comisia Judeţeana Brăila a solicitat respingerea acţiunii, arătând ca reconstituirea dreptului de proprietate de la autorul AN a fost făcuta in baza documentaţiei înaintate de Comisia Locala de fond funciar Însuratei.In dovedirea, respectiv in combaterea acţiunii, părţile au depus la dosar înscrisuri. De asemenea, la dosarul cauzei s-au depus si actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.….Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanţa constata ca acţiunea formulata nu este fondata, motiv pentru care o va respinge, având in vedere următoarele considerente:Astfel, de pe urma defunctului AN, decedat la data de 3 ian 1996, au rămas ca moştenitori cele doua părţi, reclamantul AG si parata AM.La data de 16 martie 1996, paratei i s-a eliberat titlul de proprietate nr.27099-9161, pentru suprafaţa de 0,5823 ha, din care 0,0823 ha prin reconstituire si 0,5000 prin constituirea dreptului de proprietate.Reclamantul , in rejudecare, a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a întregului titlu mai sus menţionat, deşi obiectul litigiului îl formează numai suprafaţa de 0,0823 ha, teren intravilan.Din documentele depuse de Comisia Locala Însuratei, rezulta ca la data de 12.03.1991, parata Apostol Maria a solicitat sa se constituie in favoarea sa suprafaţa de 0,5 ha, pe raza localităţii Însuratei, dând totodată o declaraţie pe propria răspundere ca deţine suprafaţa de 800 mp( teren casa).Pentru terenul mai sus menţionat, parata a achitat taxele si impozitele locale încă din anul 1983 si pana in anul 1995, respectiv din 1996 si pana in prezent (2005), aşa cum rezulta din adeverinţele nr. xxx, respectiv zzz, eliberate de Primăria Însuratei.De altfel, defunctul AN, tatăl părţilor, nu a solicitat suprafaţa aflata in litigiu, de pe urma autorului AT, ci o alta suprafaţă, aşa cum rezulta din declaraţia sa , la data de 7.03.1991, si depusa la Primăria Însuratei.De asemenea, parata AM, aşa cum rezulta din adresa nr.794/4.02.2008, figurează înscrisă in registrul agricol încă din perioada anilor 1986-1990, cu suprafaţa de 800 mp teren intravilan, din care 459 mp reprezintă curţi construcţii, conform parcelei X din registrul cadastral, întocmit in perioada anilor 1978 de OCOT Brăila.Instanţa constata ca defunctul AN, tatăl părţilor din prezentul dosar, nu a solicitat niciodată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,0823 teren intravilan, in baza legii 18/1991 si la data decesului, acest teren nu se afla in posesia sa. Potrivit adagiului latin, ˝nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuşi,˝