A B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S T U V

actiune in constatare-perimare

Nr: 399 (09.02.2009)
Instanta: Judecatoria Tulcea
Continut
SENTINŢA CIVILĂ NR. 399Şedinţa publică din 09.02.2009 Asupra acţiunii civile introdusă de către …………., domiciliată în ……………, în contradictoriu cu pârâtul ……….., cu sediul în …………., cu petiţia înregistrată la nr. ……… (număr în format vechi ………) din ………. Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de ………, de când cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C.p.c., întrucât reclamanta nu a făcut precizări referitoare la înscrisurile a căror anulare s-a solicitat prin acţiune. În conformitate cu dispoziţia art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinei de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.Red.jud.SG/12.02.2009Tehnored.gref.AB/2ex/12.02.2009